Unde poți vizita McDonald’s-ul care se transformă în night club? Printre specialități este burger-ul cu foie gras

McDonald’s-ul din poveste. În weekend se dă de trei ori peste cap și se transformă în club. E vorba despre un Mac din Budapesta. De vineri până duminică, de la 10 seara până la 4 dimineața, în loc de învârtit burgeri, DJ-ii învârt platanele.


Locația se află într-o clădire proiectată în 1877, scrie The New York Post. E considerată cea mai cool destinație din Budapesta. Inițial, programul de club ar fi trebuit să se încheie anul trecut, dar succesul a fost atât de mare, că a fost prelungit.


Poți merge să dansezi, să bei ceva și, firește, să mănânci burgeri. Printre specialitățile localului este burger-ul Goosey Gustav, care este acoperit cu foie gras. Poți ieși la o cafea, pentru că restaurantul are și o terasă în aer liber.

Exit mobile version