Otaru, un oraș din Japonia, a devenit un coșmar pentru localnici. Cum a murit o turistă

Fotografiați, dar mai şi circulați. Numai poliția mai poate salva orăşelul blocat de turiști în căutarea pozei perfecte.

Când Selfie-urile devin periculoase

Otaru, un oraș din Japonia, a devenit un coșmar pentru localnici. Sute de turiști blochează zilnic străzile înguste. Vizitatorii se opresc în drum și încearcă să surprindă cele mai bune cadre cu portul și marea.

Polițiștii au fost trimiși să gestioneze situația, după ce traficul a fost paralizat, iar locuitorii orașului s-au plâns că oamenii au început să le intre prin curți fără voia lor și lasă gunoaie peste tot.

Turiștii sunt așa blocați cu ochii în telefoane, încât nu-și dau seama că își pun viața în pericol. O femeie a murit lovită de tren în timp ce-și făcea o poza. Soțul ei a zis că nu a auzit trenul. Incidentul a făcut autoritățile să caute soluții cât mai repede pentru a controla fluxul mare de vizitatori.

Turiștii de toate zilele

Un caz asemănător s-a întâmplat și în munții Bulgariei. Un irlandez de 29 de ani a murit după ce a căzut de la înălțimea de 600 de metri. Acesta își făcea un selfie pe munte și și-a pierdut echilibrul.

A fost dus de urgență la spital, dar medicii nu au putut să mai facă nimic.

Exit mobile version