STUDIU. Afișarea caloriilor pe etichete ne ajută să mâncăm mai puțin

Nu mai mănânci cât vezi dacă vezi ce mănânci! Afișarea caloriilor pe meniurile din restaurante și pe produsele alimentare îi face pe oameni să aleagă alimente cu mai puține calorii, arată un nou studiu britanic.

Studiul a inclus peste 10.000 de oameni din Canada, Franța, Marea Britanie și Statele Unite.

Etichetele cu calorii în supermarketuri și restaurante duc la o reducere medie de 1,8% a caloriilor selectate. Adică 11 calorii dintr-o masă de 600 de calorii – echivalentul a două migdale.

Pare puțin, dar pe termen lung poate avea efecte importante. Un raport arată că 90% dintre persoanele cu vârste între 20-40 de ani din Anglia vor lua până la 9 kg în zece ani.

Reducerea aportului de energie cu doar 24 de calorii pe zi ar putea preveni această creștere în greutate.

Cercetătorii spun că, pe lângă afișarea caloriilor, ar trebui incluse și taxe, restricții de marketing sau schimbarea rețetelor produselor alimentare.

Exit mobile version