Cum poți trăi mult și bine și fără să fii milionar? Te învață Julie Clark, o femeie de 56 de ani, a cărei vârstă biologă e de doar 36 de ani

Acum poți să trăiești mult și bine și fără să fii milionar! Te învață Julie Clark, o femeie de 56 de ani a cărei vârstă biologă e de doar 36 de ani. Spre deosebire de alți biohackeri care dau milioane de dolari pe tratamente de longevitate, rutina ei costă doar 108 dolari pe lună. În plus, abordarea ei pentru încetinirea îmbătrânirii are și acoperire științifică. Julie a ajuns la o rată a îmbătrânirii de 65%, adică pentru fiecare 10 ani, ea îmbătrânește doar 6 ani și jumătate.

Ce trebuie să faci ca să ajungi ca ea? Să prioritizezi în primul rând somnul – nu ai nevoie de gadgeturi scumpe pentru asta, e suficient să-ți pregătești bine mediul în care dormi, să citești câteva pagini înainte de culcare pentru relaxare și eventual să-ți acoperi gura, ca să încurajezi corpul să respire pe nas în timpul nopții, scrie Business Insider.

Nutriția e și ea importantă – nu e nevoie însă să renunți la toate alimentele care-ți fac plăcere. Echilibrul e cheia – dieta include zilnic sucuri naturale pentru detoxifiere, grăsimi bune, din uleiul de avocado și de pește, care ajută la sănătatea creierului și a minții și mese cât mai gustoase, dar cât mai neprocesate.

Și exercițiile fizice sunt importante. Consistența e cheia, nu intensitatea – merge zilnic la sală, face antrenamente de cardio și care-i îmbunătățesc rezistența și saună pentru recuperare și detoxifiere.
Ia și suplimente, dar puține și doar naturale – magneziu, ulei de pește și un complex de multivitamine.

Exit mobile version