Călin Marcu, fost membru în trupa COMA, lansează proiectul „Antișcoala de muzică”. „Muzica în România lipsește la nivel cultural”

„Să greșești o notă – nu e grav. Dar să cânți fără pasiune este inacceptabil”, spunea Beethoven, și fix această filozofie o găsești la Anti-școala de muzică. Proiectul, lansat de Călin Marcu, propune o perspectivă relaxată asupra muzicii, unde pasiunea vine înaintea perfecțiunii. Mai întâi creezi și te joci cu sunetele, apoi, dacă vrei, înveți teoria.

Care este povestea Antișcolii de Muzică?

Călin Marcu, artist: „Muzica la noi, în școală, nu există. E doar cu numele. Muzica în România lipsește cultural. Lipsește cântatul la un instrument, nu la nivelul de mergem și cântăm pe scenă, dar pur și simplu să fie parte din viața ta normală. Să ai un instrument în casă și să cânti la el. Chestia asta nu există. Eu am făcut cu copiii niște melodii că așa au vrut ei”.

Care sunt principalele preconcepții despre muzică?

Călin Marcu: „Oamenii cred că trebuie să știi să cânti ca să poți să faci muzică. Nu-i adevărat, muzică face toată lumea. I-am zis Antișcoala pentru că școala de muzică, de fapt, învață copiii instrumente. Abia după mult timp, după ce reușesc să stăpânească acele instrumente, ei reușesc să facă și muzică, melodii proprii. Dar cei mai mulți se lasă pentru că, între timp, nu văd niciun rezultat.

I-am zis antișcoala pentru că începem invers. Întâi facem melodii, muzică, după aceea învățăm să cântăm la instrumente cine vrea“.

Exit mobile version