Un nou cablu subacvatic de fibră optică a fost avariat în Marea Baltică. Letonia, Suedia și NATO investighează „influențele externe”

Marina letonă a trimis o patrulă pentru a inspecta o navă posibil implicată în producerea avariilor cablului și este în contact cu aliații NATO.

Radiodifuzorul public leton LSM a raportat acestea, citând operatorul de cablu afectat și Centrul leton de radio și televiziune de stat (LVRTC), conform Politico.

Ce se întâmplă cu cablurile submarine din Marea Baltică?

Un cablu submarin de fibră optică dintre Letonia și Suedia a fost deteriorat duminică, probabil din cauza unei „influențe externe”.

Marina letonă a trimis o patrulă pentru a inspecta o navă posibil implicată în producerea avariilor și este în contact cu aliații NATO, conform LSM. Alte două nave aflate în zonă au făcut, de asemenea, obiectul unei investigații.

Am stabilit că cel mai probabil există daune externe și că acestea sunt semnificative”, a declarat premierul leton Evika Siliņa reporterilor după o reuniune extraordinară a Guvernului, potrivit Reuters.

Lucrăm împreună cu aliații noștri suedezi și cu NATO la investigarea incidentului, inclusiv la patrularea zonei, precum și la inspectarea navelor care se aflau în zonă”, a declarat Siliņa pe rețeaua de socializare X.

„Autoritățile au intensificat schimbul de informații și au început ancheta penală”.

Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie recentă de incidente legate de deteriorarea cablurilor submarine de energie și date, care a determinat NATO să își intensifice activitatea de detectare și oprire a atacurilor împotriva cablurilor din Marea Baltică.

În decembrie, Finlanda a deschis o anchetă penală privind posibila implicare a așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei în ruperea unui cablu energetic submarin între Finlanda și Estonia în ziua de Crăciun.

Exit mobile version