Trump dă un ultimatum pentru Hamas: „Acordul de încetare a focului în Gaza se va încheia sâmbătă la ora 12 dacă nu sunt eliberați toți ostaticii. Îi vrem pe toți. Iadul se va dezlănțui”

Trump spune că acordul de încetare a focului din Gaza ar trebui anulat dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii până sâmbătă, dar depinde de Israel. Trump a declarat că, în cele din urmă, Israelul este cel care decide. Dar el a avertizat că „iadul se va dezlănțui” dacă ostaticii rămași nu sunt eliberați.

Hamas a declarat că amână eliberarea ostaticilor israelieni până la noi ordine, acuzând Israelul de încălcarea acordului de încetare a focului din Gaza, scrie AP.

„Încălcările includ întârzierea întoarcerii persoanelor strămutate în nordul Gaza, țintirea acestora cu bombardamente și focuri de armă în diferite zone ale Fâșiei și nepermiterea intrării ajutorului umanitar în toate formele convenite”, afirmă Hamas.

Israelul califică decizia drept o „încălcare completă” a acordului de încetare a focului, care a început luna trecută, și spune că armata israeliană se pregătește la „cel mai înalt nivel de alertă pentru orice scenariu posibil în Gaza”.

În cadrul unor declarații în Biroul Oval, Trump a mai spus: „dacă Egiptul și Iordania refuză să accepte palestinieni pe teritoriul lor, voi lua în considerare anularea ajutorului lor”.

Exit mobile version