• În meniu: reacția la excluderea UE din negocierile pe Ucraina și securitatea europeană.
  • Marea Britanie și Suedia sunt gata să trimită trupe în Ucraina, Germania nu vrea fară SUA.
  • Polonia insistă pe creșterea cheltuielilor de apărare dar nu trimite trupe în teren.

După o conferință agitată la München și o săptămână dificilă pe plan diplomatic, liderii europeni caută soluții pentru a ieși din criză. Președintele francez a invitat la discuții principalele state UE, Marea Britanie și secretarul general NATO, Mark Rutte, scrie France 24.

„Tocmai am sosit la Paris pentru discuții cruciale. Securitatea Europei se află la un punct de cotitură. Da, este vorba despre Ucraina – dar este vorba și despre noi. Avem nevoie de o reacție urgentă. Avem nevoie de o creștere în apărare. Și avem nevoie de ambele acum”, a scris președinta Executivului European într-un mesaj postat pe contul X. 

Se discută în marja evoluțiilor în ceea ce privește negocierile de pace între americani și ruși, de la care Uniunea Europeană și Ucraina au fost excluse. Nu este un summit al Uniunii Europene. Emanuel Macron nu este președintele în exercițiu al Uniunii Europene, nu exercită în acest moment această președinție rotativă. El a făcut invitațiile în calitate de președinte al Franței. El va discuta cu acești lideri pe care a considerat că trebuie să îi consulte în acest moment pe securitate și apărare, despre cum poate fi asigurată apărarea europeană și securitatea europeană.

Ajánlott

TEMETÉSI ELŐKÉSZÜLETEK
EGY KORSZAK LEZÁRULT
A KELETI SZÁRNY VÉDELMÉT SZIMULÁLJÁK
NÖVEKVŐ INFLÁCIÓ
A FELSŐFOKÚ VÉGZETTSÉGŰEK 90%-A DOLGOZIK

Franța este singura țară europeană care are o disuasiune nucleară independentă, deci care nu depinde de Statele Unite. O dezbatere importantă se poartă de câteva luni, și anume dacă Franța poate acoperi țările care o doresc în cadrul Uniunii Europene, în principal ar putea să fie vorba despre țările baltice. Aceste lucruri sunt pe masa discuțiilor în acest moment cu liderii. Marea Britanie este, de asemenea, invitată.

Keir Starmer spunea încă de ieri că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina, trupe de menținere a păcii. Nu e vorba despre trupe combatante care să meargă acum în Ucraina. La fel, ministra de externe a Suediei a spus că Suedia este gata să pună la dispoziție și ea trupe Franței.

Citește și