Există o carte a lui Bob Woodward (jurnalistul de investigaţie care a făcut echipă cu Carl Bernstei în dezvăluirea Afacerii Watergate), intitulată „Frica. Trump la Casa Albă”, publicată în 2018, în plin prim mandat al lui Donald J. Trump.
Înmulţiţi ce citez aproape la întâmplare, cu lipsa de cenzură pe care i-o dă cel de-al doilea mandat şi ultimul, adăugaţi inevitabilul declin cognitiv şi n-are decât să vă cuprindă frica:
„Toţi preşedinţii americani se ghidează după părerea audienţei lor dar, pentru Trump, audienţa era adesea el însuşi. El îşi dădea mereu note şi îşi făcea mereu evaluări. Majoritatea erau pozitive. O mare parte a creierului lui Trump părea să se afle în tribuna presei (…).
– În domeniul afacerilor externe, totul se rezumă la relaţiile personale – le explica Trump celor ce-şi petreceau cel mai mult timp în Biroul Oval.
– Am relaţii chiar foarte bune cu Xi, spunea el despre preşedintele chinez. Între noi există o chimie excelentă. Lui Xi îi place de mine.
(…) Lui Trump îi plăcea să rezolve lucrurile sub impulsul momentului, să se bazeze mai mult pe instinctele sale (…). Acţiona ca şi cum o pregătire prea intensă şi îndelungată i-ar fi diminuat abilităţile de improvizare. Nu voia să se lase deturnat de o gândire analitică.
(…) Lui Trump îi plăcea să semneze. Pentru el, asta însemna că acţionează, că face lucruri, iar semnătura lui cu cerneală neagră părea autoritară pe albul foii de hârtie.
(…) Aplicarea de către Trump în domeniul guvernării a mentalităţii sale din zilele când era un mogul imobiliar şi acceptarea riscului falimentării întregii Americi era însă o problemă de cu totul altă amploare.
(…) Trump avea o trăsătură dominantă, pe care Dowd (John Dowd, unul dintre avocaţii preşedintelui, n.m.) o cunoştea, dar pe care nu-şi permisese niciodată să i-o spună în faţă: „Eşti un mincinos nenorocit”.