Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, respectiv Slovacia (cu un detașament antitanc) și Bulgaria (cu un detașament de cercetare), continuând, în același timp, participarea la grupul de luptă din Polonia, cu un detașament de apărare antiaeriană.

Decizia de înființare a grupurilor de luptă multinaționale din Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria a fost convenită în cadrul Summitului NATO de la Madrid, din anul 2022, ca parte a întăririi măsurilor de apărare colectivă pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice.

Aceste grupuri de luptă s-au organizat după modelul celor din Țările Baltice și Polonia, care au fost înființate în urma Summitului NATO de la Varșovia, din 2016.

Grupul de luptă din Slovacia este coordonat de Spania și include militari din Cehia, Portugalia, România și Slovenia. În Bulgaria, grupul de luptă este condus de Italia, cu contribuții din Albania, Croația, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Turcia și Statele Unite ale Americii.

Prezența României cu peste 150 de militari și tehnică la grupurile de luptă ale Alianței Nord-Atlantice reflectă angajamentul ferm al țării noastre pentru consolidarea apărării colective pe flancul estic.

Exit mobile version