Ziua care a unit România: Un act de curaj care a schimbat istoria

Comuniştii au reintepretat-o, politicienii de după 1989 i-au dat statutul legal abia în 2014, iar acum pandemia îi dă un sens aparte. Pentru că te uiți altfel în timpul restricțiilor la unirea care a consacrat expresia ”Hai să dăm mână cu mână”.

Este vorba despre Unirea Principatelor Române, evenimentul prin care a luat naştere România. În 1859, pe 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza era ales, la Bucureşti, domn al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. În Moldova era domnitor de pe 5 ianuarie.

Ce s-a întâmplat atunci în 1859 şi de ce este relevantă şi astăzi pentru noi data de 24 ianuarie?

Avem primele alegeri adevărate din țările române. La 5 ianuarie, la Iaşi, şi mai apoi la 24 ianuarie la Bucureşti, divanurile ad-hoc îl aleg drept domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, pe colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza.

Această zi memorabilă de ianuarie marchează cu entuziasm Unirea Principatelor Române, un vis de multe secole al românilor.

Totuşi, în acele zile, transformarea a două state într-un singur nu era sprijinită unanim. Marile Puteri erau sceptice, chiar ostile, Iar unii politicieni locali aveau propriile dubii.

Exit mobile version